Fiecare sarcina este diferita si eu ma bucur foarte mult ca am putut sa impartasesc cu voi intreaga mea experienta. Acum, ca nu mai am burtica, sfatul meu este sa profitati de perioada sarcinii si sa va bucurati de ea. Pentru mine a fost speciala si m-am simtit fericita si implinta in toate cele 9 luni.
Va anunt ca voi continua si pe viitor sa lucrez cu femeile insarcinate. Sportul m-a ajutat enorm si imi doresc sa ajut cat mai multe gravidute sa se simta minunat.
Ultima saptamana de sarcina a fost destul de complicata. Nu mai puteam sa ma odihnesc sau sa mananc cum trebuie si parca imi pierdusem si rabdarea.
Simteam nevoia sa consum alimente foarte reci si de la o zi la alta eram din ce in ce mai greoaie. A si plouat in perioada aceea si n-am mai iesit la plimbare.
Foarte mult mi-a placut perioada in care am fost insarcinata, insa in ultimele zile recunosc ca imi doream sa se termine mai repede. Eram nerabdatoare sa-l cunosc!
A fost pentru prima data pe perioada sarcinii cand am simtit ca retin apa. Nu mai aveam energie si orice mic efort il resimteam.
Am promis ca va povestesc in detaliu cum a decurs la mine nasterea si iata povestea noastra.
Luni, pe data de 22 octombrie ( saptamana 39), am fost la medic si am decis sa optam pentru cezariana. Motivul a fost cordonul ombilical infasurat de doua ori in jurul gatului, care impiedica micutul sa coboare. In acel moment, desi eram foarte aproape de saptamana 40, colul meu era inchis si nu au aparut semne ca as fi aproape de termen.
Am programat cezariana pentru vineri, pe 27 octombrie. Atunci implineam 40 de saptamani.
Lucrurile nu au decurs conform planului pentru ca miercuri seara am intrat in travaliu si am nascut joi, 26 octombrie, in ziua de Sfantul Dumitru, prin cezariana, la cald.
In acest moment, in timp ce scriu, imi dau seama ca miercuri am fost agitata si parca simteam ca ceva nu este in ordine. Toata ziua mi-am facut de lucru ( special sa nu mai ma gandesc atat de mult la momentul in care o sa nasc). E o energie ciudata si placuta in acelasi timp. Cine spune ca simti cand apare momentul, are dreptate, insa eu nu mi-am dat seama atunci.
Seara am inceput sa am contractii. La inceput am simtit durere puternica la nivel lombar. Aceasta durere era insotita de valuri de caldura care m-a invadau constant. Simteam ca lesin de cald. Senzatia era asemanatoare cu febra puternica.
Contratiile nu erau constante si se repetau haotic. Am incercat sa le monitorizez si n-am reusit sa obtin ceva concret. Toata noaptea au durat si intensitatea lor a crescut de la o ora la alta. Dimineata am hotarat totusi sa-mi anunt medicul. Nu am sunat mai devreme pentru ca m-am gandit ca e o alarma falsa avand in vedere ca nu se repetau la 5 minute sau mai bine spus asteptam sugeratul „511” (contractii la 5 min care sa dureze 1 min timp de 1 ora).
Dupa ce am ajuns in spital au decis imediat sa intru in operatie. Eu atunci am realizat ca fusesem in travaliu toata noaptea. Marea problema era ca din pacate copilul nu putea cobori din cauza cordonului ombilical. Dupa mai mult de 12 ore de contractii colul era perfect inchis. Mi s-a confirmat pentru ultima data ca nu am sanse sa nasc natural. Incepeam sa raman fara lichid amniotic.
Ma tot intrebau, la spital, de ce nu am venit mai devreme si cum de suport durerea cu atata stoicism.
Sincera sa fiu, chiar nu mi s-a parut o durere teribila. Mi-au spus ca probabil rezistenta mea la efort fizic m-a ajutat in aceaste conditii si ca nu am resimtit durerea la fel ca celelalte viitoare mamici.
In momentul in care am aflat ca voi intra in operatie am facut un atac de panica. Eram ingrozita si nu puteam sa ma stapanesc. Nu inteleg nici acum de ce m-am speriat atat de tare. M-am pregatit atata timp pentru momentul acela si tot am cedat…Am incercat sa ma relaxez prin metode de respiratie, dar nu a mers nimic. Eram foarte speriata.
Totul s-a intamplat atat de repede. M-au pus sa ma schimb si m-au dus in sala de operatii. Acolo mi-au facut epidurala. In momentul urmator am simtit ca ametesc si ca mi-e greata. Parca dintr-o data nu mai imi simteam picioarele si m-au intins pe spate.
In momentul in care a aparut doamna doctor care mi-a monitorizat sarcina in sala de operatie, m-am linistit. Am inceput sa vorbim si mi-a explicat pas cu pas ce se intampla. Asteptam cu nerabdare sa-l cunosc si in sfarsit sosise momentul.
In momentul in care l-am vazut pentru prima data mi s-a parut ca este perfect si n-am sa uit niciodata acel moment. Sincera sa fiu, asa mi se pare si acum :). Cantarea 3490 grame si a obtinut nota 9 la nastere. A stat cu mine cateva minute.
Dupa ce l-au luat de langa mine totul s-a transformat parca intr-o lupta sa-mi revin cat mai repede sa pot sa stau mai mult cu el. Este foarte ciudat pentru ca imi amintesc perfect fiecare gand care imi trecea prin minte. Voiam sa imi treaca anestezia mai repede si sa cobor din pat.
Am nascut joi, 26 octombrie la pranz. Seara mi s-a facut o surpriza si mi-au adus copilul in vizita. Am fost atat de fericita! Din acel moment parca mi-am dorit si mai mult sa ies cat mai repede din sala de reanimare.
Dorinta mea a fost atat de mare incat a doua zi, la ora 6.00 m-am dat jos din pat. A fost foarte greu si dureros, dar nu conta. Trebuia sa ajung in rezerva mai repede si asa s-a si intamplat. Vineri dimineata la ora 8.00 il alaptam. Am continuat sa ma misc mult si pana sambata operatia deja nu mai constituia o problema. Puteam sa ma plimb cu copilul in brate fara probleme.
Nu-mi venea sa cred cat de repede ma refac si cat de bine decurge totul. Copilul era foarte bine si eu la fel.
Problemele au inceput sambata dupa amiaza cand ragadele pe care le-am capatat de la alaptat au devenit insuportabile. Din cauza lor n-am mai putut sa alaptez si n-am mai suportat nici pompa. Si de aici pana la asa numita „furia laptelui ” a fost un singur pas.
Momentul culminant a fost duminica. Nu pot explica in cutinte cat de dureros a fost totul. Am simtit ca cedez si ca toata energia mea pozitiva se evapora. Aveam dureri atat de mari incat simteam ca n-am sa pot vreodata sa trec peste faza asta.
Mi-au administrat oxitocina si a fost momentul in care am putut sa colectez ceva lapte. Ranile insa nu cedau deloc; durerea era insuportabila.
Am folosit toate cremele posibile, am ajuns sa fiu mulsa cu mana si cu pompa in acelasi timp. Nimic nu mergea. Aveam dureri ingrozitoare. Duminica seara eram deja epuizata de durere. Nu mai vedeam cale de scapare si plangeam continuu. Copilul a fost luat de langa mine pentru ca ii transmiteam toata starea si oricum nu puteam sa-l hranesc.
M-am trezit la 3 noaptea cand mi s-a administrat din nou un calmant. Cu ultimul gram de curaj am hotarat sa indur si sa mai incerc sa folosesc pompa electrica. Oricum nu aveam alta sansa. Cumva trebuia sa-mi golesc sanii care devenisera foarte tari, rosii, angorjati. Timp de o ora jumatate am plans si am colectat lapte. Am fost sustinuta de un consultant in alaptare. In timp ce foloseam pompa mi se facea masaj si foloseam si comprese cu apa calda.
A doua zi am fost incurajata sa-mi pun copilul la san. Fiecare contact era usturator de dureros, la inceput, insa el a fost cel care mi-a dat drumul la canale.
Luni am fost externata. Eram ingrozita de ideea ca nu am sa pot sa am grija singura de el. Timp de 5 zile dupa ce am fost externata nu am putut sa ma imbrac in tricouri. Ranile nu au disparut in totalitate nici acum. A fost cea mai dureroasa experinta din viata mea.
Cu toate acestea incepand cu ziua in care am fost externata am alaptat exclusiv la san. Nu stiu de unde am avut atata putere. Acum cand povestesc nu-mi vine sa cred cat de marcata am fost de aceasta experienta. Am ramas sensibila la tot ce inseamna durere. Si cand am fost sa mi se scoata firele de la operatie am fost terorizata de ideea ca poate si aceasta experienta o sa fie dureroasa ( si chiar nu este..nu am simtit nimic).
Chiar daca nu am reusit sa nasc natural, asa cum mi-am dorit, ma bucur nespus ca pot sa-l alaptez exclusiv. In momentul in care il simt langa mine si il privesc totul capata un sens cu totul special.
Completari:
-cu o zi inainte sa nasc cantaream cu 10.5 kg mai mult ca la inceputul sarcinii. In acest moment, dupa o saptamana si 4 zile am ramas cu 4 kg in plus.
– nu am ramas cu vergeturi pe burta.
-burta nu s-a retras in totalitate. Am aflat ca se retrage pe parcurs.
-uneori imi este dor de burtica. Inca pastrez gestul de a mangaia constant aceasta zona.
-in curand o sa scriu si primul articol din categoria Jurnal Postnatal. Imi place foarte mult noul meu rol de mama 😀
Ce frumos ai scris! Ma bucur mult cand vad mamici sincere si realiste, care povestesc despre experienta lor asa cum a fost, cu bune si rele. E foarte folositor pentru noi restul, care ne pregatim sa fim mamici, pentru ca in ziua de astazi gasesti atat de multa informatie pe internet incat nu mai stii ce e real si ce nu. Multa sanatate va doresc si sa va bucurati unul de celalalt!