Exista un moment in viata fiecaruia, cand din cauza nesigurantei, nu suntem multumititi de felul in care aratam. Lipsa de incredere ne afecteaza vizibil si se resimte la nivelul energiei pe care o emanam.

Experientele personale, precum si cele ale cunoscutilor, m-au inspirat si ambitionat sa dezvolt programul personalizat de slabit Bye Bye Fat, pe care l-am lansat la inceputul anului 2016.

Implementarea a fost posibila cu ajutorul a doi medici: Doamna Dr. Ramona Andronache, medic de familie, competenta nutritie si doamna Dr. Tatiana Tarciatu, medic specialist dermato- venerologie.

 

doctorite

 

Impreuna organizam si workshop-uri de nutritie si sport atat in Bucuresti cat si in orasele mari din tara, campania noastra fiind una de informare.

Persoanele care au incredere in experienta de aproape un deceniu ca instructor de grup si antrenor personal, si-au dorit o schimbare cu ajutorul meu. Ei au avut asadar o contributie indirecta la lansarea acestui program, datorita increderii pe care au investit-o in mine.

An de an m-am specializat in mai multe ramuri sportive, am mers la cursuri internationale de fitness si antrenamente de grup, mi-am luat diploma de tehnician nutritionist si am lucrat ca voluntar la Spitalul Paulescu (sectia Diabetologie).
Experienta ca volutar intr-un spital m-a facut sa inteleg ca multi pacienti cu afectiuni grave de sanatate (diabet, afectiuni cardiace, hernie de disc sau afectiuni la nivelul coloanei vertebrale) nu pot sa mearga la antrenamente de grup pentru ca, de cele mai multe ori, situatia lor se inrautateste.
Am inceput sa antrenez multi din pacientii pe care i-am intalnit in perioada de voluntariat, si cum rezultatele n-au intarziat sa apara, am fost sustinuta sa lansez programul Bye Bye Fat cu aceiasi structura, si sa-l fac cunoscut, astfel incat cei care au nevoie de el sa poata apela oricand la mine.
Pe acest suport s-a nascut cel mai eficient si apreciat program personalizat de slabit.
Eficienta s-a dovedit in timp, pentru ca am aplicat aceste noi metode pe cursantii mei si rezultatele au aparut rapid. Pe parcurs, numarul persoanelor care si-au dorit sa se antreneze cu mine in particular a crescut considerabil.  Scopul programului este scaderea in greutate si adoptarea unui stil de viata sanatos.

 

Programul este dedicat celor care doresc sa slabeasca si totodata persoanelor care se afla intr-o situatie mai speciala:

  • persoanele cu diverse afectiuni medicale (diabetici, cardiaci, etc).

  • persoanele de varsta a treia

  • copii.

Pentru toate ramurile programul este personalizat (dieta si antrenamente).

Daca este respectat cu strictete, programul garanteaza o slabire rapida si eficienta si implicit cresterea stimei de sine. Vei ajunge sa te simti bine in pielea ta si iti vei intelege corpul, iar eu voi fi alaturi de tine nu numai ca antrenor si profesor, ci si ca mentor si prieten.

 


Ce trebuie sa stiu inainte?

  •  dupa prima intalnire se intocmeste o fisa cu masuratori.

  •  daca nu aveti analizele facute, pe baza unei trimiteri de la medicul de famile, le faci gratuit, in clinica Romgermed.

  •  dieta se intocmeste de medicul nostru nutritionist pe baza analizelor si obiceiurilor medicale

  •  tipul de antrenamnt difera de la o persona la alta. Nu pentru toti pacientii antrenamentul cardio sau de rezistenta are acelasi efect ca la altii. La prima sedinta, dupa masuratori, clientii sunt supusi unui test de rezistenta. Pe baza analizelor si rezultatelor testului, antrenamentul este apoi listat. In funtie de evolutia fiecaruia, se trece la un nivel superior, de la o saptamana la alta.

  •  programul se adreseaza atat adultilor cat si copiilor.

  •  programul se adreseaza si seniorilor si persoanelor cu diverse afectiuni.(echipa noastra va gasi cea mai buna solutie si pentru persoanele de varsta a treia)

  •  participarea la clase se face pe baza de programare

 

Cum ma inscriu?

Inscrierile se fac pe mail la programari@dianastirbu.ro.

Dupa inscriere, se stabileste o intalnire pe parcursul careia se traseaza programul intregului proces de slabit (stabilirea programului de antrenament, tipului de antrenament, programare la medicul nutritionist si la alti medici daca mai este nevoie).

 

Care sunt costurile?

  •   sedinta individuala – 100 lei

  •   la abonamentele de minim 12 sedinte se aplica un discount de 10%.  In abonament intra si vizitele la cei doi medici, daca este cazul.

 

Unde au loc antrenamentele?

Antrenamentele au loc intr-un studio din centrul orasului si orarul se stabileste in functie de programul clientilor. Studioul este localizat in centrul Bucurestiului  (Palatul Universul, et 7, Str Brezoianu , nr. 23-25, langa Mc.Donalds Cismigiu).


Nu exista o formula magica de slabit care sa se aplice in grup. Calea spre rezultate optime nu este niciodata simpla. In programul lansat de mine, planul de antrenament este stabilit in functie de nevoile voastre. Impreuna invatam sa interpretam semnalele corpului, construim o baza mai puternica si rezultatele apar destul de repede.

Sedintele sunt foarte interesante si eficiente, urmarind cele mai bune rezultate.
Clientii primesc o dieta personalizata, consiliere, motivatie, sustinere.
Dieta este intocmita de medicul nutritionist al echipei si aplicata si monitorizata de mine, ca antrenor. Antrenamentele individuale sunt complexe si adaptate clientilor, la fel ca si dieta.

Antrenamentele pe care le dezvolt sunt apreciate si testate si de multe vedete din Romania precum: Alina Eremia, Sore, Adela Popescu, Ioana Ginghina, Albertina Ionescu, Radu Valcan, Cristina Cioran, etc.

In categoria Inainte si dupa poti vedea cateva dintre rezultatele celor ce au urmat programul.

 

minus-36-de-kilograme

 

Simona – minus 3.4 kg dupa 8 sedinte

IMG_4641-1

Mă bucur foarte mult când primesc e-mail-uri de la voi!Dacă aveți întrebări, doriți sfaturi sau mai multe detalii despre programul meu de slăbit, nu ezitați să folosiți formularul de contact de mai jos !