Cele mai multe retete pe care le public sunt pentru masa de pranz, gustari sau, cel mult pranz. Am si un motiv. De obicei seara mananc cel mult o salata. In schimb, in prima parte a zile imi fac poftele cu diferite retete. De cele mai multe ori optez pentru variante simple si rapide.
Reteta pentru mini omlete a aparut intr-o dimineata cand am sesizat ca nu am foarte multe variante prin frigider.

Reteta este foarte simpla. Se mixeaza:

10 oua de prepelita
100 ml lapte de cocos
o lingura de unt de cocos topit
sare si piper ( dupa gust)
spanac proaspat tocat marunt ( eu nu am cantarit, am folosit cateva frunze).

Compozitia am pus-o intr-o tava de briose si gata micul dejun.  Nu uitati sa ungeti tava. Briosele din ou nu se vor lipi. Si eu am fost uimita cat de repede s-au desprins din forma.

In fotografia de mai jos, langa omlete se afla si chiftelute cu broccoli si conopida. M-am gandit sa va scriu si reteta pentru ele, pentru ca sunt foarte bune!

Am folosit 10 pachetele de broccoli si 10 de conopida. Ambele legume au fost congelate inainte. Le-am mixat cu 2 oua, putin pesmet, patrunjel din belsug, sare si piper si le-am copt si pe o parte si pe alta intr=o tigaie fara ulei. Trebuie sa le incercati! #Miercureagatim

Pofta buna!