De cand am nascut, la sugestia medicilor din jurul nostru, mi-am dorit sa-i fac lui Victor un program, care sa-l ghideze si sa-l ajute.
Pana la 6 luni a fost imposibil. Am incercat sa conometrez mesele, somnul, orele de joaca. Nu reuseam sa fac aceleasi lucruri, la aceiasi ora, zi de zi, oricat m-a straduiam. Uneori aveam acelasi program doua zile si in urmatoarea se schimba totul.

Acum, la 8 luni si trei saptamani de cand s-a nascut, mi-am dat seama ca alaptarea la san este la cerere si ca probabil asta a fost motivul pentru care nu am reusit. Am renuntat la aceasta idee si m-am relaxat. Am acceptat intr-un final ca noua nu ne iese programul si ca trebuie sa ma pliez cumva pe nevoile lui.
Avea momente, mai ales in pusee, cand manca din ora in ora sau perioade cand nu voia sa adoarma dupa-amiaza; zile in care se trezea la 7, altele in care doarmea pana la 8.30. In primele doua luni se culca foarte tarziu ( dupa ora 22.00). Ulterior se culca foarte devreme. Fiecare zi este diferita.

Singurele situatii care se repetau la aceiasi ora erau urmatoare:
-de trei ori pe saptamana aveam sedintele de antrenamente de la ora 13.00 de la studio. Cumva, reuseam sa mergem acolo si chiar sa nu intarziem.
-ora de baie, la aceiasi ora, adica la 8.30 seara, insa adormea de fiecare data la ore diferite.

Medicul care il supravegheaza pe Victor ne-a spus ca el poate sa se ghideze mai usor dupa un program fix. Nu contest, dar noua nu ne-a iesit :)))

Dupa ce i-am introdus ce-a doua si cea de-a treia masa, cea de fructe si respectiv cina, am reusit sa ne facem un program si functioneaza foarte bine. Sunt foarte incantata si m-am gandit sa va povestesc si voua cum am reusit.
Programul a inceput sa se contureze dupa ce am inceput diversificarea. S-a definit acum la aproape 9 luni, insa stiu ca vor aparea modificari, dar nu cred ca atat de mari. De fapt sper! Am inteles ca o sa dispara somnul nr. 1, dar pana atunci, sa ne bucuram de aceasta perioada 😀

  • 7 alaptare

  • se trezeste la 8.30

  • masa de fructe – 9.45

  • 10.00 -10.545 plimbarea de dimineata

  • 11.00 -12.30 primul somnic

  • 12.30 -14.00 studio sau plimbare

  • 14.00 – pranzul ( il luam in oras de obicei)

  • 15.00 – 16.00 – joaca ( la ora 15.00 ajungem de regula acasa)

  • 16.00 – 17.30 somnul nr 2

  • 18.00 – cina

  • 18.30 – 19.30 – plimbarea de seara

  • 19.30 – 20.30 – joaca

  • 20.30 baie

  • 21.30/22.00 alaptare si somn

Simt ca dupa 8 luni, odata cu programul bine stabilit, lucrurile s-au mai simplificat. Totul mi se pare simplu dupa o perioada de 5 luni jumate cu colici. Ii place foarte mult sa se joace si adora sa-i citesc o poveste inainte de fiecare somn. Spune mama, tata si da. Isi doreste mult sa mearga insa noi Am fost plecati la mare si la bunici si in septembrie plecam din tara pentru 2 saptamani in Spania. O sa fie cel mai lung drum de pana acum cu avionul. Prima experienta, la Cluj, a fost in regula.
El a avut de la inceput o problema cu masina, adica nu-i plac plimbarile lungi. In continuare nu putem sa o folosim. In Bucuresti folosesc de cele mai multe ori un uber. Nu sta deloc in scoica si la drumuri mai lungi experienta este un dezastru. Stiu ca exista bebelusi care adora drumurile cu masina. Victor nu se numara printre ei.
I-au iesit 4 dintisori pana acum. Nu a facut febra si nu am avut probleme legate de acest subiect. In zilele in care Victor este mai agitat isi gaseste alinarea la san.
Pentru ca am nevoie de energie si mi-am propus sa-l alaptez cel putin un an, iau in continuare vitamine. Elevit 3 sunt multivitamine create special pentru aceasta perioada si pentru mine au fost o adevarata sursa de energie.

Va reamintesc ca proiectul Fit Mom in Action realizat in parteneriat cu Elevit a ajuns la editia nr. 2.
Va asteptam sambata, 21 iulie la ora 14.00, la Stay Fit Tei la un antrenament de grup, dedicat femeilor insarcinate. Impreuna vom descoperi cele mai bune exercitii pentru picioare si brate in sarcina. Detalii gasiti aici: http://dianastirbu.ro/jurnal-de-graviduta/fit-mom-in-action-picioare-si-brate-puternice-in-sarcina

victor.